Când ai început să faci artă iconografică?
Păi, în 1994 am început.
Şi ai făcut câţi ani?
6 ani.
De cine ţine facultatea?
De Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei.
În Bucureşti?
Da.
Câţi ani aveai când ai început facultate?
Vreo 30.
Şi până atunci ce ai făcut?
Am făcut de toate. După ce am renunţat la şcoala de ofiţeri, încă din primul an, fără să-l termin, pentru că, dacă apucam să termin primul an, la revedere..., nu mai scăpam aşa uşor. Taică-meu a fost ofiţer şi cumva, fără să vreau, m-a influenţat chestia asta, să fac Liceul Militar, şi apoi mai crescusem şi mi-am dat seama că nu e pentru mine. Şcoala de Ofiţeri am început-o la Sibiu, Nicolae Bălcescu se chema, şi apoi am făcut o Postliceală a CFR-ului. Primul loc de muncă a fost o chestie în transporturi, neferoviare, apoi am ajuns impegat. Iar în 1989, datorită problemelor mele cu politichia, m-au dat afară. După bulibăşeala din decembrie am ajuns la Muzeul Agriculturii din Slobozia. Am stat aici printre cuptoare de pâine şi primele batoze, locotractoare se chemau, americane, Lincon, mergeau cu paie, arătau ca o locomotivă cu roţi mecanice.
Către artă iconografică ce te-a îndreptat?
Începusem să merg pe la biserică, după moartea lui taică-meu, cu toate că eram membru de partid, mergeam Duminica la biserică. Aşa am obţinut şi recomandarea preotului de acolo, din Slobozia, ca să intre era nevoie de recomandarea unui preot, copii după certificatul de botez, că e obligatoriu să fii creştin. Cu derogare primesc şi catolicii, iar Patriarhia îi acceptă şi pe ei să facă pictură bisericească.
Nu e diferenţă între pictura catolică şi cea ortodoxă?
În mare nu este, ei pictau într-o vreme bisericile în stil realist, însă iclusiv Papa Ioan Paul a hotărât că e mai bine ca şi bisericile catolice să adopte arta bizantină, se apropie mai mult de ceea ce trebuie să fie arta în biserică.
Îţi trebuie ceva anume pentru a face artă iconografică?
Îţi trebuie şi un pic de talent şi pasiune în primul rând. E destul de greoi, nu e chiar la îndemâna oricui, să stai toată ziua pe schelă, iar ca să pui fresca pe perete depui şi efort fizic, ca zidarii, tu iţi faci tencuiala, nu vine altcineva să-ţi facă treaba asta.
E o tehnică aparte?
Nu, dar trebuie un pic de atenţie, zidarii sunt obişnuiţi să arunce materialul pe perete, fac pe o parte şi stropesc în alta. Depinde de perete, se poate pune pe perete frescă neagră, frescă cu nisip în ea ca să prindă suportul de pictat. Mai ales acum, în perioada modernă, când tencuieşti bisericile din neştiinţă se bagă var cu nisip şi ciment. Ori asta e catastrofă la pictură, că poate să migreze, salpetru de cile migrează, ştii, sare aia, şi iese deasupra picturii, se albeşte şi te trezeşti după câţiva ani că ai muncit degeaba. Fresca dacă e făcută cum trebuie rezistă cel puţin 100 de ani. Dacă peretele are un conţinut mai mare de ciment se ajunge să se pună şi în câteva straturi fresca neagră, mai întâi cu mai mult ciment până la un strat doar din var şi nisip, ceea ce se cheamă frescă albă.
Care a fost prima ta lucrare?
La Deda am lucrat prima dată şi apoi la Reghin, pe urmă la Bârlad, la Iaşi, la Mănăstirea Sâmbăta, unde am stat 3 ani.
La Sâmbăta s-a repictat toată biserica?
Nu, capela făcută înainte de 89, până atunci a funcţionat ca muzeu de icoane. Le-au dat voie să construiască la Sâmbăta, dar tovarăşii n-au acceptat să facă şi capelă, era biserica asta veche, de pe vremea Brâncovenilor. Acolo au avut o surpriză când au venit să facă restaurarea, au placat o pictură, portretele hodine, Ferdinand şi Mihai şi ca să nu aibă probleme cu tovarăşii au acoperit peretele, iar după Revoluţie au dat jos ce puseseră iar pictura s-a păstrat ca nouă.
Şi după Sâmbăta?
La nişte lucrări de restaurare, la Curtea de Argeş, la Sălătuc, la Mediaş, Ploieşti, plus nişte troiţe, le-am pictat singur. O troiţă era ca o biserică, atât de mare, cu turlă, cu tot dichisul, făcută de un tip care înainte de 89, prin anii 70 a fugit din ţară, macaragiu de profesie, şi a lucrat în America până în anii 90 când a revenit în ţară, troiţa fiind făcută în amintirea părinţilor pe care n-a mai apucat să-i mai vadă.
Acum unde lucrezi?
La Rovinari, la Piscu şi la Plopu.
Cred că pentru munca asta îţi trebuie destul de multă dedicaţie şi pasiune, pentru că lipseşti mult de acasă.
Da...
Cam câte luni stai acasă dintr-un an?
Adunate cam două luni. Anul ăsta însă s-a lungit, niciodată n-am stat aşa mult.
Ai văzut vreo schimbare în Biserică în aceşti ani de tranziţie?
Da, ceva schimbări s-au făcut. Cel puţin în domeniul ăsta al artei, ca să se evite diverse interpretări s-a hotărât să se meargă pe stilul mai vechi, grecesc. E o chestie care se întâmplă în mai toată ţara, în Ardeal mai sunt scăpări de influenţe realiste.
Viaţa ta a fost destul de zbuciumată.
Oho...
Te-a ajutat statul în biserică şi lucrul ăsta al picturii bisericeşti?
Da, mi-a dat o linişte. E mai greu ca în alte părţi, dar nu mai greu ca la CFR, acolo era cumplit...
Ai plecat dintr-un sistem care se chema a treia armată a ţării şi poţi să zici că ai ajuns în altul?
Da, preoţimea e tot ca într-un soi de armată, că există o ierarhie la care trebuie să se supună. Dar noi nu prea avem treabă cu ierarhia lor.
Ai văzut Andrei Rubliov al lui Tarkovsky?
L-am văzut mai demult, acum îl am, dar are traducerea în engleză. Dar atunci când l-am văzut m-a impresionat.
La cât de fotografic e cred că e o plăcere să te uiţi la el chiar şi netradus.
Da...
Aaa şi am mai lucrat cu Paşcanu în judeţul Braşov, la Comana. Acolo am dat de un preot mai modern ca să zic aşa, avea o pălărie cu boluri mari şi mai venea şi se asundea să fumeze şi el o ţigară să nu-l vadă enoriaşii. Şi ne mai invita seara la câte un pahar de bere sau vin, era un magazin sătesc cu local în magazin şi cu separeu unde mai venea şi primarul. Popa Şoancă. Era haios altfel.
În schimb pe Valea Mureşului, la Deda, am întâlnit un preot cu mult har. Părintele Mitu. Era şi bun orator.
Cât câştigi pe lună?
Uneori iau 20 de milioane, alteori mai puţin, depinde cât metraj fac în luna aia, dacă e zonă mai dificilă, respectiv bolţile şi tavanele, atunci merge mai greu, nu te poti întinde ca la pereţii drepţi unde n-ai scene. La Sfinţii în picioare merge mai repejor.
Ai avut probleme mari cu, comuniştii?
Cu tovarăşii am avut probleme destul de nasoale. Am fost de vreo două ori în anchetă şi gata să mă salte. Mă ameninţau că iau de la 5 la 12 ani pentru propagandă împotriva orânduirii. Spre final încercau sa însceneze ceva de drept comun, ca să evite procesele politice.
Şi acum mai ai probleme cu ei?
râde...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu