Interviu cu Părintele Martinian de la Sfânta Mănăstire Adămeşti din Teleorman: „Trebuie rugăciunea şi nădejdea”

Gata, a pornit Părinte (reportofonul).

Cine sunt eu, sunt un nimica, de nebăgat în seamă, că, nu vin dintr-o lume deosebită, vin din Câmpia Romanaţeană, unde, nu cresc valori.

Pe aici nu cresc? Sau pe acolo?!

Nu cresc ca în Moldova, ca în Dâmboviţa unde s-a format limba literară română.

Ştiu că aţi făcut parte din Frăţiile de Cruce, nu?
Spunem puţin, nu spunem mult acum.

S-a trecut cu vremea aia, că era periculos să spui...

Acuma e, că nu mai e?

(...râde...)

Eram elev la Arad atuncia. Şi ne-au dus sa strigăm pe stradă Heil Hitler.

Păi se confunda mişcarea nazistă cu aia legionară, că asta din urmă era naţional creştină?

Pentru noi era dăunătoare pentru că pe urmă au venit comuniştii cu auto-biografiile. Şi într-o autobiografie am scris că fusăsem înscris într-o fraţie de cruce. Şi cetăţeanul mi-a atras atenţia că nu e bine.

Şi aşa aţi scăpat? Cum de nu v-au luat aştia?

Păi ce eram, eram elev, şi ...

Da, dar pe alţii i-au arestat.

Păi, câţi ani aveam atuncea? Cred că 17-18 ani aveam şi noi făceam cum ne dirijau pedagogii, cei de la şcoală de acolo.

N-aveţi amintiri frumoase faţă de perioada aia? Eraţi totuşi tânăr, la început de drum?

Ne vedeam de carte.

Da?

Ne vedeam de ale noastre. De sărăcia noastră. Că ce era atuncia? În timpul razboiului era ca vai de lume.

Să înţeleg că a fost şi multă propagandă în timpul Frăţiilor de Cruce?

La noi nu prea ajungea, că noi eram la Internat.

Oamenii ar fi bucuroşi să mai audă lucruri d-astea pentru că sunt puţini care îşi mai amintesc sau care au trăit aceste vremuri şi care sunt şi în călugărie.
Dacă ne mai puteţi spune ceva desprea asta, dacă nu schimbăm subiectul.

Nu...

(râd eu de data asta)

Părinte, spuneţi-mi ce sfaturi aveţi pentru creştini în perioada asta a Postului?

Sfaturi sunt multe, da cine le îndeplineşte? Asta e problema. Cine le îndeplineşte? E foarte bine ca să citim, să ascultăm şi să îndeplinim, să nu trecem cu vederea aşa uşor. Că, Părinţii au scris multe lucrări şi noi le-am citit de multe ori şi am trecut peste ele, nu le-am dat importanţă. Dar, cu timpul, îţi aminteşti de ele şi vezi că îţi erau folositoare şi nu le-ai urmat.

Ştiţi cum se zice, Biserica pe Pământ e Luptătoare şi în Cer e Învingătoare. Frăţia voastră încercaţi sa îmi spuneţi că şi pe pământ e învingătoare?

Depinde de individ. Pentru unii da, pentru alţii nu.

Patronul meu, Părintele Martinian s-a remarcat prin asta, că, decât să facă un păcat împotriva dragostei lui Dumnezeu, a intrat în foc, ca să vadă dacă poate suporta focul acesta vremelnic atuncia, să accepte păcatul că va suporta şi focul cel veşnic. Ca să nu ajungă la păcat s-a aruncat în apa mării şi nu s-a aruncat cu gândul să ajungă la mal, să scape, că era imposibil ca într-o zi întreagă să ajungă până la ţărm, dar, au venit doi delfini şi a navigat pe spatele delfinilor şi l-a scos Dumnezeu la ţărm. Deci El şi-a riscat viaţa, mai bine să nu mai fie decât să păcătuiască. Icoana Sfântului Martinian la o mănăstire este aşa cu sfatul: fugi călugărule în pustie şi te mântuieşte!
Multe sunt încercările, multe sunt nevoinţele în lume.

Credeţi că se mai poate vorbi acum de nişte canoane vechi, nu canoane, nişte reguli ale mântuirii vechi? Nu oare trebuie să se adapteze omul după condiţiile astea de acum? Şi mă gândesc acum, urmează să vă întreb şi asta, suntem în era electronicii, toată lumea e cu ochii ba în televizor, ba în calculator, ba în nu ştiu ce, eee, în vremurile astea până la urmă tot de respectat ce zic Sfinţii Părinţi e sau trebuie adaptată vorba?

Se pune întrebarea, ne-o puneam fiecare, dacă aceste noutăţi ale erei prezente nu înseamnă începutul Apocalisei. Sunt lucrări neobijnuite, cu televizoare, cu internetul, ştiţi mai bine ăştia din lume.

Ce părere aveţi de actele astea cu cip, actele biometrice? Că toată lumea vorbeşte despre asta. Să le luăm, să nu le luăm?

Sunt străin de subiect. Nu mă mai interesează.

Vă întreb cu temere, pentru că e un subiect foarte sensibil şi multă lume a făcut din asta propagandă. Vorbesc toată ziua ba să le luăm, ba să nu le luăm, şi unii creştini ajung să nu mai priceapă nimic.

Da...

Călugărul când intră în călugărie depune un jurământ, că se leapadă de lume. Aşa că, noi ne vedem de alea noastre. De păcatele noastre.

De când sunteţi Părinte în călugărie?

Din 2006. Atuncia am venit aici. La bătrâneţe.

Câţi ani aveţi acum?

Peste câteva luni împlinesc 90.

Mulţi înainte!

Mulţam asemenea! Să mă depăşeşti! Că, acuma, vremurile sunt mai uşoare, nu sunt ca cele pe care le-am apucat eu: cu război, cu foamete, cu, comunism.
Nu mai e stresul de atuncia. Şi după asta, mult timp în comunism, stăteai cu frică, mâine mai eşti în serviciu, nu mai eşti?

Părintele Calciu Dumitreasa zicea că pe vremea comuniştilor te puteai dezvolta oricât vroiai în sus, dar nu în lateral. Acum, zicea el, se poate pe lăţime cât vrei, dar mai puţin în sus. Dacă vreţi să comentaţi asta, doar dacă vreţi.

Era la Biserica Dobroteasa, aproape de cartierul meu, l-am cunoscut numai aşa, din vedere.

În vremea comunismului, atuncia, omul putea să facă pentru sine, pentru ascensiune, cu cât erau greutăţile mai mari cu atât erau roadele mai scumpe, acţiunile mai apreciate.
Atunci erau nişte lumini ale bisericii, nişte îndrumători, la care alergam şi ne foloseam.

Puteţi da câteva exemple?

Era la Antim Părintele Sofian, o perioadă de timp cât a fost la canal, la Balta Albă, ne-a lipsit foarte mult. În perioada aceea era răposatul Patriarh Iustin Moisescu, apoi, al treilea era părintele Cleopa. Părintele Arsenie Boca a venit mai târziu. Erau trei aşi ai Bisericii Ortodoxe Române. Cei mai puternici.

Şi mergeaţi după cuvinte de învăţătură, nu?

Păi era aşa, mergeam la Mănăstire la Antim aproape zilnic, şi la slijbele de seară, la vecernii, vorbea Părintele Sofian şi mulţimea venea acolo jos să-l asculte.
Patriarhul Iustin Moisescu era considerat cel mai deştept.

Omul are posibilităţi să se înduhovnicească, numai dorinţă să aibă. Şi bineînţeles, în primul rând, rugăciunea.

Rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea în general?

În general, că a inimii e greu de ajuns la ea. Eu ştiu despre ea din tinereţe, da, crezi că am făcut vreun pas? S-a scris multe despre ea, în vremea tinereţii mele apăruse cartea Părintelui Paisie Velicicovschi cu sfaturi pentru această rugăciune.

De la Optima, nu?

Da, dar el a fost aicea la noi, la Neamţ şi la Dragomirna.
În legătură cu ţara noastră...

Venise un rus la Rugul Aprins, unde era şi Părintele Sofian, Ioan Gulighin, sau aşa ceva, şi el era foarte înaintat se zice în rugăciunea inimii.

El statea cuminte în strana lui, în dreapta acolo, lângă strană. Şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu el pe urmă. Eu îi vedeam acolo la Antim, dar nu intram în legătură cu ei. Erau cu funcţiile lor, oameni mai în vârstă, îl vedeam şi pe Părintele Daniil Sandu Tudor.

Omul trebuie să alerge la rugăciune, că, se întâmplă aşa, că unele lucruri nu ştii de unde sunt. Da... Dacă de exemplu nu găseşti ceva şi zici Tatăl nostru, imediat te descurci. Dar se pune întrebarea, e de la Dumnezeu sau să nu fie o înşelare de la cel rău?
Că, a fost aşa, a fost un cerc spiritist, şi ei ziceau că sunt pe calea cea bună, pentru că la orice şedinţă pe care o încep rostesc Tatăl nostru. Şi cu asta am argumentat Părintelui Cleopa că nu e lucrare de la cel rău. Dar Părintele a zis că nu, poate să fie înşelare, că cel rău te ţine şi la rugăciune, te înalţă, ca de la mai mare înălţime să cazi, să cazi mai adânc. Şi mi-a dat un exemplu: un Părinte se considera că este inbunătăţit şi Dumnezeu a rânduit ca să meargă un alt călugăr la el şi l-a întrebat: da, cu rugăciunea cum stai? Şi ăsta a zis bine, foarte bine: în fiecare seară vine un înger şi mă scoală la rugăciune, scoală Părinte la rugăciune! Celălat i-a spus: Părinte, să nu fie o înşelare. L-ai întrebat cine este? Să-l întrebi. S-a culcat înşelatul şi a venit presupusul înger să-l scoale la rugăciune. Şi el a zis: da tu cine eşti? şi s-a închinat, şi a dispărut.

Sunt multe fapte la care trebuie să fim atenţi în post. Trebuie rugăciunea şi nădejdea.

Pe Părintele Cleopa unde îl întâlneaţi?

La Antim l-am întâlnit prima dată. Şi pe urmă la Sihăstria.

Şi pe Părintele Arsenie Boca l-aţi cunoscut?

În Bucureşti, când picta la Biserica Sfântul Elefterie.

Cu Rugul Aprins ce au avut ăştia Părinte?

Şi cei care nu era în mişcare, unii dintre ei, dar care ştiau despre ea au fost fie închişi, fie băgaţi la munca de jos. La Antim rămăsăseră numai câţiva, au adus de la Plumbuita pe un Părinte care slujea. El era tânăr, da scăpase de aşa zisul anturaj. Şi pe urmă a devenit stareţ la Plumbuita acolo. Şi a fost deputat în Marea Adunare. Simion Tatu.

Părinte, mai spuneţi-ne un cuvânt de învăţătură pentru final.

Păi, cuvânt de învăţătură e ăsta, în primul rând să meargă omul la biserică, să nu se lenevească, să nu-i scape Duminica şi Sărbătoarea că acolo se face legătura cu Dumnezeu. Este şi rugăciunea particulară, dar, important, este Sfânta Liturghie, să nu lipsească omul şi dacă se duce să fie atent, măcar la momentele pricipale din Sfânta Liturghie când se face Sfinţirea Tainelor, să nu vorbească, să nu vagabondeze cu mintea, că e foarte greu totuşi să-ţi stăpâneşti gândurile. Şi să nu iasă din biserică în timpul slujbei, e păcat deosebit să pleci şi să nu revii.
Şi să se spovedească omul. De câte ori cade. De câte ori cade să se ridice. Se întâmplă lucruri grozave, sunt oameni care ajung la bătrâneţe şi nu s-au spovedit în viaţa lor. Taică-meu a spovedit pe unul când să moară, la şaptezeci şi ceva de ani pentru prima dată.

Şi de împărtăşit, cum e?

Împărtăşania e suficientă şi o singură dată, dar să fii vrednic. Părintele Adrian Făgeţeanu de la Antim zicea că în primul rând spovedania contează, că împărtăşania ţi-o dă Dumnezeu dacă eşti vrednic. Dacă iei cu nevrednicie, osândă-ţi faci. Tâlharul de pe cruce s-a Spovedit, nu s-a Împărtăşit şi a ajuns în Rai. Deci contează căinţa, părerea de rău a omului. Când se duce omul la Sfintele Taine nepregătit, mai rău îşi face. Contează spoveditul şi Dumnezeu alege.